Română English
DESPRE NOI    /     SOLICITARE SPAŢIU

Cum ar fi să lucrezi, să îţi faci cumpărăturile şi să obţii paşaportul în acelaşi loc? Este posibil în ansamblul mixt Openville Timişoara

HOME    /    MEDIA
Cum ar fi să lucrezi, să îţi faci cumpărăturile şi să obţii paşaportul în acelaşi loc? Este posibil în ansamblul mixt Openville Timişoara

30 / AUG

Cum ar fi să lucrezi lângă cel mai mare mall din afara Bucureştiului, să ai reduceri la food court, restaurante şi magazine şi să îţi faci paşaportul de călătorie sau permisul auto, fără a pierde timp, la cozi interminabile? Odată cu integrarea Iulius Mall Timişoara în ansamblul mixt Openville şi inaugurarea primei clădirii de birouri, toate serviciile din centrul comercial au fost relocate pe un singur nivel, astfel încât angajaţii şi clienţii să le găsească mult mai uşor.

 

Openville, cea mai mare dezvoltare cu destinaţie mixtă din vestul României, se adresează celor care caută echilibrul între muncă, shopping, recreere şi interacţiune socială, elemente pe care vor să le găsească în acelaşi loc, fără a fi nevoiţi să meargă dintr-o parte în alta. Iulius Mall Timişoara, parte a ansamblului, vine în întâmpinarea persoanelor active, care doresc să economisească timp şi le pune la dispoziţie zeci de servicii, localizate la etajul mall-ului.

 

Cei aproximativ 1.500 de angajaţi care lucrează în United Business Center 2  (UBC 2), prima din cele şapte clădiri de birouri pe care le va include Openville, au avantajul proximităţii faţă de o varietate de servicii, de la policlinici medicale, grădiniţă şi spălătorii, până la reprezentanţe bancare, brokeri de asigurări, agenţii de turism şi altele.

 

GRĂDINIŢĂ, CENTRU SPA ŞI SERVICII PUBLICE, TOATE LA ACELAŞI ETAJ

 

În plus, pot rezolva în timp scurt chestiuni administrative, datorită instituţiilor publice care şi-au relocat la mall centrele de relaţii cu publicul. Astfel, Biroul de Examinări şi Sala de Susţinere a Examenului pentru Obţinerea Permisului de Conducere, Biroul pentru Permise de Conducere, Biroul Înmatriculări Auto, Poşta Română şi Direcţia Fiscală Taxe şi Impozite sunt situate în acelaşi perimetru, la etajul Iulius Mall. Tot aici, se găseşte şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş.

 

La etajul mall-ului se regăsesc şi operatori de servicii pentru relaxare şi îngrijire, precum saloane de spa şi masaj, solar, salon de remodelare corporală, saloane de coafură şi manichiură.

 

Cei care lucrează în UBC 2 au la dispoziţie, în Iulius Mall, şi o grădiniţă şi un centru educaţional pentru copiii lor, dar şi o frizerie pentru cei mici. În plus, în aceeaşi clădire în care merg la serviciu au la dispoziţie o policlinică medicală, instituţii bancare şi magazine.

 

REDUCERI PENTRU ANGAJAŢII DIN UBC, DE PÂNĂ LA 25%, LA PESTE 100 DE MAGAZINE

 

Angajaţii companiilor din UBC 2 economisesc bani, beneficiind de discount-uri de până la 25% la accesarea serviciilor, datorită apartenenţei la un program de fidelizare dedicat lor, denumit „Card Partener”. Şi operatorii din food court le oferă reduceri de până la 15%, restaurantele au creat meniuri speciale pentru pauza de masă, cu 20% discount, la fel şi cafenelele din Iulius Mall. Magazinele de vestimentaţie, încălţăminte şi accesorii au intrat, de asemenea, în program şi le oferă promoţii de până la 25%.

 

CEA MAI MARE DEZVOLTARE CU DESTINAŢIE MIXT­ DIN VESTUL ROMÂNIEI

 

Proiectul Openville, ce se dezvoltă în inima Timişoarei, va fi un centru urban sustenabil, care va furniza comunităţii ceea ce îi lipseşte în prezent: un pol de business, cu şapte clădiri office clasa A; facilităţi şi beneficii în proximitatea locului de muncă; un loc unde să îţi petreci ziua la cumpărături, la peste 450 de magazine, să iei masa la restaurante tematice, să te plimbi prin cel mai mare parc suspendat din România şi să participi la evenimente culturale.

 

Cea mai mare pondere o va avea componenta office, cu o suprafaţă totală de aproximativ 13o.000 mp, dezvoltată sub brandul United Business Center. Din această suprafaţă, 18.000 mp au fost livraţi în luna ianuarie, în clădirea UBC 2, închiriată integral, 13.000 mp urmează a fi finalizaţi în curând, în UBC 1, iar alţi 18.000 mp au intrat în construcţie, în UBC 3.

 

În perioada următoare, alte două imobile de birouri clasa A (cu un total de 55.000 mp) vor intra în construcţie, precum şi extinderea Iulius Mall, cu o suprafaţă de 60.000 mp.

ÎNAPOI
NEWSLETTER
ÎNSCRIE ADRESA DE EMAIL
Openville Facebook Openville Twitter Openville Google Plus
INFORMAŢII DE CONTACT
(+40) 256 - 401604/630
© Copyright 2017 Openville.
Web design by Royalty